Comemorare Nicolae Iorga
Astăzi se împlinesc 85 de ani de la asasinarea profesorului Nicolae Iorga.
Personalitatea al cărui nume îl poartă colegiul nostru a rămas orfan de tată la 5 ani. În ciuda lipsurilor, copilul sărac din Botoșani avea să devină personalitatea dominantă a culturii române din prima jumătate a secolului al XX-lea.
S-a implicat în toate domeniile, de la cultură până la politică, datorită geniului său copleșitor, făcându-și, deopotrivă, prieteni și adversari.
Ca Mihai Eminescu a fost un neobosit călător, cunoscând personal România și românii la a căror Unire din 1918 a contribuit decisiv. Ca recunoaștere a meritelor sale a fost ales președinte al primului Parlament al României Mari. Deputat în toată perioada interbelică, a deținut și funcția de prim-ministru la începutul anilor ’30.
Apreciat de marile universități mondiale, Iorga a fost în primul rând profesor de istorie. Prin mii de cărți, articole și conferințe și-a fascinat contemporanii. Vorbea și scria cu naturalețe în mai multe limbi, adresându-se atât intelectualilor epocii cât și oamenilor simplii veniți la Universitatea de Vară.
A avut posibilitatea să se stabilească oriunde în lume, dar a ales Vălenii de Munte. Afirma că „fiecare loc de pământ are o poveste a lui, dar trebuie să tragi bine cu urechea ca să o auzi și îți trebuie și un dram de iubire ca să o înțelegi”. Iar orașul acesta a fost, cu certitudine, iubit de profesorul Iorga.
În cele aproximativ trei decenii în care a locuit la Vălenii de Munte, l-a onorat prin găzduirea membrilor Familiei Regale; a numeroșilor miniștrii și profesori universitari; a elevilor, studenților și oamenilor simpli dornici de educație; a românilor veniți din toate provinciile istorice; a minoritarilor nevoiți să se adapteze realităților României Mari.
Cu puterea sa extraordinară de muncă a întemeiat aici mai multe așezăminte culturale și a transformat orașul într-un simbol al valorilor culturale. Cât a trăit la Văleni, omul a sfințit locul, în ciuda neajunsurilor financiare, a regimurilor politice potrivnice, a cutremurului care a afectat considerabil munca sa de o viață. Dar a perseverat. Știa că pentru a dăinui, România Mare trebuia clădită prin educație.
În plan personal, în ciuda programului zilnic, extrem de încărcat, a fost un familist convins și un mare romantic, soția sa, Ecaterina, fiindu-i cel mai mare confident și sprijin.
Apreciat sau combătut de contemporani, Nicolae Iorga a rămas până la sfârșitul vieții un om al principiilor ferme, mărturisite în următoarele rânduri: „De fericirea de a fi altfel, fiindcă așa îmi cer anii pe care-i port, mă învrednicesc și acum, în această vreme de prăbușiri. Credințele mele au rămas întregi […] Văd tot, înțeleg tot, îmi strâng buzele pentru a nu vorbi. Dar altfel nu pot să fiu”.